Chemarea reprezintă o cale a smereniei, unde suferința desemnează pedagogia deghizată a divinului, sub îndrumarea căreia tu îți poți împlini potențialul. De bunăvoie nu ai alege să cazi, să suferi ceea ce e necesar pentru devenirea ta. Frica ta ar prevala în fața unei justificări raționale, care ar spune, la ce bun să sufăr când nici măcar nu am garanția unei împliniri la final? Însă, proba cea mai mare a chemării, e să înveți să interpretezi în cheie de credință încercările și eșecul. Cazi pentru a deprinde atitudinea și înțelegerea, că ceea ce doare în clipa asta, nu cântărește în lumina veșniciei, mai mult decât regretul dinaintea morții, al celui ce nu a avut curajul să cadă. Eșuezi, doar pentru a învăța să renunți la ceea ce te auto limitează, iar de bunăvoie nu ai face-o. Suferința apare pentru a te conduce la drumul pe care sufletul tău îl dorește, dar față de care Eul tău controlor și fricos opune rezistență. Eului nu-i place să piardă frâiele, de asta el acționează întotdeauna interesat și calculat.
Pe calea chemării condiția necesară e să nu știi. Dacă ai ști ce presupune călătoria, eul tău ar folosi prudența rațiunii, doar pentru a te feri de provocări. Dacă ai ști ce va aduce viitorul, de câte ori ți se va frânge inima pe drum, sau câte așteptări îți vor fi înșelate, nu te-ai mai încumeta să faci nici măcar un pas de acum înainte. Invitația esențială e aceea de a renunța la control, de a fi dispus să riști autoconservarea, pentru a te dărui unei experiențe a devenirii. Călătoria chemării e de fapt o moarte a posesivității omenești. Ești chemat să devii, să te subțiezi prin inelul înflăcărat al suferinței, de greutatea materiei, a nevoii de a avea dreptate, de a deține adevărul cu orice preț, de a te asigura că nu vei pierde. Pe drumul chemării înveți astfel să dobândești echilibru prin credința ta, indiferent de adversitățile sau de provocările pe care le vei întâmpina din lume. Liniștea ta nu mai rezidă acum în controlul pe care îl ai asupra circumstanțelor vieții, ci mai cu seamă în atitudinea ta interioară în fața acestora. Indiferent de câte ori vei aluneca, cădea, te vei lovi sau răni, sufletul tău va învăța să danseze cu umbrele și să vadă prin ele un sâmbure de lumină. Lecția supremă a chemării e că în cel mai întunecat punct al suferințelor, acolo unde ești tentat să cedezi, înveți să te vezi pe tine cel mai bine. Când accepți călătoria chemării deprinzi arta de a-ți întoarce pleoapele în lăuntrul inimii și de a crede cel mai mult în drumul tău, tocmai atunci când în afara ta vezi cel mai puțin.
Simt nevoia să îți mulțumesc din suflet pentru tot sprijinul pe care mi l-ai oferit în acest an de terapie. A fost un proces profund, uneori greu, alteori revelator, dar care m-a ajutat enorm să mă înțeleg și să mă construiesc pe baze mai sănătoase,sa ma dezbrac de vechile tipare și să înțeleg cât de important este să îți cunoști propriile valori,să îți șlefuiești cu pași mici dar siguri identitatea proprie și nu cea sculptată de traumele și evenimentele pe care le-am trăit de-a lungul vieții.
Multumita lui Alex, am ajuns sa scap de disocierile frecvente care deveneau destul de infricosatoare. Procesul a fost lung si anevoios, dar de fiecare data am plecat cu o incarcatura pozitiva si cu sfaturi pretioase. Caldura pe care o emana ca persoana, implicarea si fiind un foarte bun ascultator il face mai mult decat un terapeut pentru mine. E un om special cu vocatie si har
Terapia cu tine m-a învățat ce înseamnă susținerea emoțională, m-a învățat ca a simți este normal, m-a învățat să mă cunosc, sa aflu cine sunt, de unde vin cum să trăiesc în prezent și încotro să mă îndrept, m-a învățat să mă iert, să îi iert și pe cei ce nu mi-au dat dreptul la a mă face auzită, văzută, înțeleasă, acceptată și mai ales la a nu deține propria-mi VOCE.
Parerea mea despre aceasta experienta este una foarte buna, consider ca informatiile pe care le are Alex ar trebui sa ajunga la cat mai multa lume pentru ca fac bine sufletului. Eu si echipa mea am trait niste experiente care ne ajuta sa crestem calitatea vieti si pentru mine e destul de clar faptul ca o sa repetam acest timp de calitate.
Am o listă lungă de lucruri bune de spus. Împreună am reușit să depășim burnout-ul meu, am transformat lipsa de încredere în mine în cea mai mare formă de validare fără să mai tânjesc după validarea celorlalți, am învățat să gestionez furia și anxietatea, am vindecat copilul interior, am învățat să stabilesc limite sănătoase și cel mai important lucru am învățat să trăiesc din nou asa cum îmi place mie. Mulțumesc, Alex!
L-am contactat pe Alex dupa ce am urmarit interventia lui intr-un live pe Tiktok. Mi-a placut foarte mult cum a combinat in argumentele lui elemente din psihologie, filosofie si spiritualitate. Fac terapie cu el de mai bine de 1 an si nu m-am simtit niciodata judecata, spatiul creat in discutiile cu el este safe iar interventiile lui sunt mereu spot-on. De la carti recomandate pentru lectura la tehnici de respiratie si alte exercitii, Alex m-a ajutat enorm. Este uman, un om frumos si un terapeut cu care rezonez foarte mult.
@virtus1990